Conferință Danion Vasile, Tg-Jiu, 13 iulie

Reclame

Contraceptia este abortiva, despre „avortul silentios”

Parintele Nicolae Tanase, paroh in Valea Plopului, Prahova, membru fondator al Asociatiei PROVITA, declara intr-un interviu pentru Radio Romania Cultural in 2009: “ Deci avem peste 20 de milioane (n. ed la ora actuala 29 de milioane) , noi, poporul roman am avortat. Dar asta este statistica oficiala. Dar mai sunt pe atatea avorturi facute in cabinete particulare si neinregistrate, si mai sunt de vre-o trei ori [pe atat] avorturi facute la 14 zile de la conceptie, prin sterilet si prin pastilute, prin asa zisa contraceptie chimica, dar nu e contraceptie este contragestiva.”

Preot Nicolae Tanase, membru fondator al Asociatiei PROVITA:

“Nasterea este o minune. Cuvantul minune este de domeniul religiosului. Medici, deci oameni de stiinta, pronunta si ei cuvantul acesta . Mijloacele moderne de studiu, inclusiv de fotografiere a fatului in uter, au dus la aceasta concluzie: minune. Din tratatele de medicina aflam ca independenta alimentara a omului este de 14 zile.De asemenea, aflam ca din 4 milioane de spermatozoizi care patrund in vagin si uter prin colul uterin, 200 de mii incearca sa atace singurul ovul eliberat de ovare. Cel mai viguros reuseste. Este momentul conceptiei (zamislirii). Din comunicarile congreselor de medicina avem afirmatia ca omul e om din secunda conceptiei, asta inseamna ca orice interventie de dupa momentul conceptiei este o crima! Biserica, in intelepciunea ei, preia descoperirile stiintifice si le catalogheaza ca pacate sau nu.”

Femeia din Botosani care a murit si a inviat

La Țeghea, într-o seară de iarnă

Această fascinantă poveste aveam s-o ascult în anul 2001, în seara Lăsatei Secului, într-o îndepărtată mânăstire de maici din părțile Săt­marului: Mânăstirea Țeghea. Din pricina ninsorilor ne­miloase din ultimele zile, doar câțiva mireni se încumetaseră în­tr-acolo. Mă aflam sin­­gur, cu maica stareță Ema­­nue­la, într-o bi­seri­cu­ță ma­­­ra­mureșeană, încon­jurată de câmp, câmp alb și ne­măr­­ginit, prin pe­reții de lemn au­zeam vuietul nă­prasnic al vân­tu­rilor înfuriind ză­pada și, ceva mai de­parte, cân­te­cul abia deslușit al călugă­ri­țelor, adunate la ultima vecernie dina­intea Postului Mare.

Maica stareță îmi povestea, prin­tre altele, cum a îm­brăcat ea hai­na călugăriei. „Cu vreo 20 de ani în ur­mă, am auzit că pe țăr­mul mă­rii, la Constanța, ar exis­ta o femeie care a murit și a în­vi­at. Curiozitatea lai­cului m-a îm­pins într-acolo. Într-ade­văr, așa era! Mai mult, în ur­ma «morții», fe­meia aceea se pre­schimbase total: deve­nise unul dintre oa­menii cei mai cre­dincioși pe care i-am cu­nos­cut vreodată. După o noapte întreagă de confe­siu­ne, ea mi-a spus: «Mâi­ne vom merge amân­­­­două la Techir­ghiol, la pă­rin­tele Arsenie Papacioc, și el îți va spune un cuvânt care-ți va schimba des­tinul.» Și, într-ade­văr, a doua zi, doar văzân­du-mă, pă­rintele Ar­senie mi-a zis: «Femeie, tu ai fi bună de mo­nahie». De atunci, n-a mai fost altă cale pen­tru mine decât mâ­năstirea.”

Nu mi-a venit să-mi cred ure­chilor: „O FEMEIE CA­RE A MURIT ȘI A ÎNVIAT?”. „Da, e adevărat. Tră­iește și azi, numele ei este Olga.” Maica stareță n-a vrut însă să-mi spună mai mult. Fă­cuse un legământ cu femeia aceea, să nu mai vor­bească nimănui despre moartea clinică și despre trau­matizantele ei experiențe din acel răstimp. Toate aces­tea aveau să-mi fie povestite, în schimb, de un săt­mă­rean credincios, apropiat al Mânăstirii Țeghea, pe nu­mele lui Du­mitru Zimbru. Domnul Zimbru o cu­noaște de mult pe Olga, îi este prieten, o vizitează în fiecare vară și mărtu­ri­sește, de asemenea, că prima întâlnire cu această femeie i-a schimbat viața, lui și familiei sale. Multă vreme am stat în cumpănă, dacă ar trebui sau nu să fie publicate aceste lucruri tulbu­ră­toare, mă­car pen­tru motivul că citi­torului i-ar putea părea in­credibile. Au­zisem, desigur, despre nenu­mă­ra­tele situații de moar­te clinică, despre în­treruperile tempo­rare ale func­țiilor vieții – toate explicabile medical – dar ni­ciodată despre un caz cu atât de adânci rever­be­ra­ții religioase. Am vrut să plec eu însumi la Constan­ța, să o cunosc. Dar, din vorbă în vorbă, mi-am dat sea­ma că femeia aceea e atât de mo­destă și de smerită, încât cu sigu­ran­ță nu și-ar pune imediat viața în palma unui stră­in, mai ales… ziarist. Voi re­pro­duce deci spu­sele domnului Du­mi­tru Zimbru, cuvânt cu cuvânt, așa cum le-am auzit și eu, la Mânăstirea Țe­ghea, în seara zilei de 25 februarie 2001.

O autopsie amânată

„Olga s-a născut în anul 1946, în­tr-un sătuc din zo­na Botoșanilor. Pă­rin­ții, oa­meni cu frica lui Dumne­zeu, i-au insuflat dragostea față de cele sfinte și, într-adevăr, până la vârsta adolescenței, ea a fost foarte credincioa­să. Mai târziu, au furat-o însă ispitele vieții. S-a mări­tat, s-a mutat la Constanța, având o func­­ție bună într-o între­prin­dere, a lăsat cu totul deo­parte obiceiurile creș­tinești ale co­pilăriei. Se îm­brăca precum o oră­șeancă, trăia și gândea ca o orășeancă. Nu avea altă grijă decât a casei și a soțului ei.

În 1973, după trei-patru ani de la nașterea fiului său, sănătatea ei a început să se șubrezească. Simțea o durere mare în coșul pieptului, aproape de inimă, ame­țea, puterile o părăseau. A fost dusă în mare grabă la un spital bucureștean, iar aici medicii nu i-au dat altă șansă în afara unei intervenții chirurgicale pe cord, foarte riscantă și complicată. Operația a durat o noapte întreagă. Spre ziuă, lupta cu moartea a ajuns la final și chirurgii i-au declarat decesul. Tot ceea ce fusese ome­neș­te posibil făcuseră. Cineva din spital a anunțat fa­mi­lia și, chiar a doua zi, cei apropiați au sosit la Bucu­rești, aducând cu ei sicriul și toate cele trebuincioase în­gropăciunii. Jale mare pe bietul soț, care nu s-a putut opri din plâns multă vreme. O în­tâmplare – dar eu cred că n-a fost doar întâmplare, ci o adevărată minune! – a fă­cut ca medicul legist al spi­talului să aibă un accident de mașină, chiar în aceeași zi, la Vălenii de Munte, autopsia fiind astfel amânată.

A doua zi, pe la ceasurile amiezii, medicii au tri­mis o brancardieră să aducă trupul neînsu­flețit al fe­meii, pentru a-i face expertiza medico-le­gală. Obiș­nuită cu atmosfera lugubră a sălii de morgă, bran­cardiera a intrat degajată, fredonând un refren mu­zical. Cadavrul pe care trebuia să-l transporte se afla în fundul încăperii, pe o masă din marmură. Chiar în clipa în care s-a apropiat de locul cu pricina, «moar­ta» a des­chis ochii și i-a spus cu voce blajină: «Dum­neata cânți și pe mine mă lași să îngheț pe les­pedea asta de piatră?». Îngrozită, sărmana brancar­dieră a făcut un atac de cord și a murit pe loc, chiar în morgă. De prisos să mai spun că celelalte surori, trimise să vadă de ce nu se mai întoarce colega lor, au împietrit de frică și ele, văzând că moarta vorbește, în vreme ce bran­cardiera zace jos, pe podea. «Nu vă fac nimic, oa­meni buni! Ajutați-mă!…», gemea «dece­data», tremu­rând din tot corpul (după două zile, cât a zăcut pe lespedea rece, i s-au descoperit șapte găuri în plă­mâni, pricinuite de frigul și umezeala pietrei). În cele din urmă, au dus-o înapoi în salon. Când a revă­zut-o, bol­nava din patul alăturat – o femeie ceva mai în vârs­tă – a strigat: «Doamne Dumnezeule, a înviat moar­­ta!», și-a făcut cruce și s-a aruncat pe fereastră, de la etajul întâi. Spre norocul ei, a căzut în niște tufe în­câl­cite și nu s-a ales decât cu câteva zgârieturi. Dincolo de toate aceste fapte stranii, dar pe deplin verificabile, medicii au declarat că n-au întâlnit nici în cărți un asemenea caz de moarte clinică. Cât despre preotul spitalului, el a căzut în genunchi, strigând: «E minune dumnezeiască!».

Cu sufletul prin iad

„Ce a trăit această femeie în timpul morții ei cli­ni­ce, viziunile pe care le-a avut reprezintă o altă poveste de necrezut. Nu trebuia decât s-o privești în ochi, să-i vezi ochii în care se strânsese atâta sufe­rință și putere, ca să-ți dai seama că ceea ce spune nu poate fi decât adevărat. Puteți să mă credeți sau nu, dar femeia aceasta fusese în iad. Mai întâi i s-au ară­tat, unul după altul, toate păcatele: unde a fost, ce-a făcut, ce haine a-mbrăcat, ce fapte bune și rele a făcut în viață, absolut totul. Apoi – spune ea – s-a despicat pă­mân­tul și sufletul ei s-a prăbușit până-n adâncul tem­ni­țelor iadului, a văzut focul Gheenei, focul ce te arde, dar nu te mistuie, demonii sălbatici, cruzi și ne­mi­los­tivi, toată suferința pe care o poate îndura vreo­dată un muritor și doar închipuirea acestor suferințe, povestite de femeia aceasta, îmi umplea mintea de o spaimă cumplită. Un lucru e sigur: Olga s-a trezit cu totul schim­bată. Asta o poate spune oricine dintre cei care au cunoscut-o înainte. Iar dovada cea mai con­vin­gătoare că în timpul morții clinice i s-a întâmplat ceva cutre­mu­rător este faptul că, timp de două săp­tămâni, până ce și-a revenit, trupul ei a avut un miros insuportabil, de care nu putea scăpa în nici un fel. Medicii spuneau că e miros cadaveric. Un preot a zis: «Doamne, femeia asta miroase a iad!».

Pilda medicului necredincios

La două săptămâni, Olga a cerut ca un preot dintr-o biserică apropiată să-i facă o slujbă de dezle­gare. Tare s-au mirat cu toții: imediat după stropirea cu apă sfințită și citirea molitvelor, carnea femeii a început să miroasă frumos și curat, precum mirul. Unul dintre medici, înfuriat de propriile neputințe, dar și de puterile preoțești, l-a întrebat pe preot, în răspăr: «Da’ ce studii ai dumneata, părinte, să faci asemenea vindecări?». Preo­tul avea doar Facultatea de Teolo­gie. «Păi, eu am două facultăți, a zis doctorul, de ce n-aș putea să fac și eu apă sfințită, ca și dumneata?». Și i-a cerut pă­rintelui, nici mai mult nici mai puțin, decât să-l lase să îmbrace veșmântul preoțesc și să facă împreună, la el în biserică, slujba de sfințire a apei. Oricât l-au rugat femeia și preotul să renunțe – că-i păcat mare, că preoția e o taină și un dar de la Dumnezeu – medi­cul nici n-a vrut să audă de ase­menea «basme po­pești». Așa că au ținut slujbă un popă și un doctor, amân­doi deodată. Mai târziu, me­dicul avea să spună că în timpul sluj­bei, epitrahilul, altmin­teri ușor, îi atâr­­na de gât ca un jug. Vasele cu apă le-au încuiat în do­uă sertare separate ale unui dulap din casa parohială, iar cheia a păstrat-o medicul, chipurile «ca să nu fie dubii». Odios pariu: medicul a început să fie bântuit de dia­voli. Spunea că zile întregi n-a pu­tut dormi nicio clipă: cum în­chidea ochii, îi vedea încon­jurându-l, îi era frică numai să se întindă în pat, ca să nu le vadă iarăși fețele hidoase. Abia într-un târziu și-a amintit de sfaturile femeii din spital. I-a telefonat la Cons­tan­ța – între timp ea fusese externată – și a în­tre­bat-o disperat cum să facă să scape de groaz­ni­cele chinuri. Ea l-a îndemnat să meargă la același preot, să verifice apele, iar preotul îl va dezlega. Me­dicul s-a dus. Iar când a deschis dulapul, a izbucnit în plâns: apa sa era coclită și puturoasă, iar vasul preo­tului era plin cu agheasmă! Omul «de știință» a în­genuncheat în fața preotului, cerându-i cu lacrimi în ochi iertare. Părin­tele i-a pus patrafirul pe cap, a citit niscaiva slujbe de dez­le­gare și l-a scăpat pe veci de ispitirile satanice.

Călugăria albă

„Cum spuneam, viața femeii s-a schimbat pe de-a-ntregul. A lăsat în urmă toate cele lumești. A început să postească, să se roage, să se în­grijească de azile de bătrâni și de cămine de copii, să facă pomeni și parastase pentru morți, într-un cuvânt, să-și pună în­treaga viață în slujba semenilor. Și azi spune că, dacă n-ar fi suferit moartea clinică, niciodată nu s-ar fi apro­piat de Dum­nezeu. Aproape fie­care zi din viața ei e plină de semne supralumești și miracole atât de pu­ternice, încât ar pu­tea fi asemuite – fie și prin spec­ta­­culozitatea lor – cu cele pe care le citim, de obicei, în «Viețile Sfinților». Eu o vizitez în fiecare vară și pot spune că trăiește ca o sfântă. E o femeie atât de firavă, încât crezi că orice boare de vânt ar putea-o răni. Camera ei seamănă mai degrabă cu o chilie că­lugă­rească. N-are televi­zor, tră­iește sărăcăcios, mă­nâncă doar o dată pe zi și fără să se sature, iar 

din pu­ținul pe care-l are face doar milos­tenii. Din pă­ca­te, soțul ei aștepta să se în­toarcă de la spital aceeași Olga pe care o știa el din tinerețe. N-a acceptat ni­cio­dată această «călugărie albă» a nevestei sale. El nu poate pri­cepe în ruptul ca­pului cum e posibil ca un om să renunțe la toți banii săi, la ultimul fir de făină din casă, la absolut totul, doar ca să dea de pomană săracilor. Într-o lună de iarnă, fe­meia a vrut să coacă un colac pentru un pa­ras­tas. Cu toate că soțul ei i-a interzis să-l fa­că, to­tuși ea l-a făcut. Înfuriat la cul­me, băr­batul i-a arun­­cat colacul crud în bal­con și a alun­gat-o din bucă­tă­rie. Dimi­nea­ța, el s-a uitat așa, într-o doa­ră, pe geam: afa­ră era un ger cum­plit – ter­mometrul ară­­ta multe gra­de sub zero -, dar colacul ace­la dospise! În po­fida aces­tor sem­ne, băr­batul devenea și mai cuprins de mânie și îndoială. Se certau des, ba a ajuns chiar să o blesteme. Odată i-a strigat: «Fe­meie, da­că iei din făina asta pen­tru pomenile tale, să te umpli toa­tă de bube!». Până la miezul nopții, femeia a terminat po­menile, iar după exact două ore, biet soțul ei s-a trezit cu tot corpul acoperit de răni. Au plecat în grabă la spital, dar nici după două-trei săptămâni medicii nu i-au putut pune vreun diagnostic. Boala își bătea joc de toată priceperea lor: spuneau că e o eczemă ne­cu­nos­cută, când dispărea într-o parte, apărea în altă par­te, și în cele din urmă, neputincioși, au mărtu­risit că n-au de ce să-l țină în spital. Din milă, femeia l-a dus la Mânăstirea «Sfânta Maria» din Techirghiol. Mer­gea acolo de ani de zile, însă pentru prima dată îm­pre­ună cu soțul ei. Doar pri­vindu-l, marele duhov­nic Arsenie Papacioc l-a pus să-și ceară iertare soției. Apoi, i-a pus mâna pe creștet și a rostit o rugăciune de dezlegare. Și la zece minute după ce a ieșit pe poar­­ta mânăstirii, toate rănile au început să se vin­dece ca prin farmec.”

Lănțișorul de aur

Am lăsat pentru sfârșit o istorie care pentru mine are forța unei adevărate pilde biblice. Ți-e greu să crezi că s-au putut întâmpla asemenea lucruri miracu­loase, dar vă garantez că așa a fost. Acum câțiva ani, o prie­tenă de-a doamnei Olga – femeie văduvă, foarte să­racă și cu mulți copii – se angajase servitoare la un me­dic din Constanța. Era ultima ei șansă de a nu ră­mâne pe drumuri. Într-o primăvară, medicul, în timp ce se spăla în grădină la cișmea, și-a pierdut lănți­șorul de aur cu cruciuliță, primit de la maică-sa. Me­di­cul a dat vina pe servitoare. A batjocorit-o, a tras-o de păr, a silit-o să recunoască și, în cele din urmă, a dat-o afară din casă, convins fiind că numai ea putea să îi fure lănțișorul. Biata femeie s-a dus la doamna Olga, spunându-i cu lacrimi în ochi că fusese arun­cată în stradă și că se teme pentru viața copiilor ei, să nu moară de foame. Abia a putut găsi o cămăruță în­tr-o casă dărăpănată din suburbiile orașului. La o săp­tămână de la așa-zisul furt, Olga s-a dus cu șap­te pomelnice la mânăstirile din Munții Neamțului. Și chiar când au început sluj­bele, în curtea fostei servi­toa­re a murit un pescăruș. Și, să vedeți: când a spin­te­cat gușa pescărușului (de foame, se gândise să-l dea de mâncare copiilor), ea a văzut înăuntru vârful unei cruciu­lițe de aur! Nu l-a tăiat mai mult. A plecat cu pes­cărușul în palmă la docto­rul care o umilise și, când acesta a scos din gușa păsării lănțișorul pierdut, și-a cerut iertare și a rugat-o să vină înapoi. Ce în­vă­­­ță­turi se pot tra­ge din toate astea nu mă pricep. În ce mă privește, eu am în­vă­țat din viața Ol­găi că ho­ta­­rele dintre viață și moarte sunt atât de nestatornice, în­cât nimeni n-ar tre­bui să spună că viața noastră se sfâr­șește aici, pe pământ. Și am mai învățat că nicio­dată nu trebuie să te dai bătut: câ­teodată, tocmai acolo, la hota­rele vieții și ale morții, Îl poți găsi pe Dum­nezeu.”

„Învățați să muriți și să înviați în fiecare zi”

Și ce dovadă mai con­­vingătoare a tuturor acestor miracole ar putea exista, decât mărturia ma­relui du­hovnic Arse­nie Papa­cioc? El îi cu­noaș­te întreaga via­ță, îi este duhovnic și po­vă­țuitor de zeci de ani. Ol­ga nu face absolut ni­mic fără să-i ceară sfatul. El a po­vățuit-o să nu intre în mânăstire, deoarece, tră­ind în lume, i-ar putea ajuta mai mult pe cei din jur decât o călugăriță.

– Sfinția voastră, v-aș ruga să-mi spuneți câte­va cuvinte despre cre­din­cioasa Olga, al cărei părinte du­hov­nic sunteți.

– De 25 de ani sunt la Mânăstirea Techirghiol și tot de 25 de ani o cunosc pe sora Olga. Participă la sluj­be cel puțin o dată pe săptămână, sunt perioade când vine în fiecare zi. Ce să spun, este o femeie foarte credincioasă, foar­te trăitoare și bine orientată duhovnicește, însă pe poziția de a împlini tradițional viața creștină: e su­pusă tuturor regulilor Bisericii, cunoaște foarte multe din rânduiala văzută a preotului la liturghie, vădește o evlavie cum rar poți întâlni. Trăiește foar­te simplu, nu glumește și nu vorbește cu nimeni de­spre sine. Dacă ați lua legă­tura cu ea, nu v-ar spune nimic, fi­indcă e foarte sme­rită.

– Părinte Arsenie, ce părere aveți despre feno­menul morții clinice? Îl pot ajuta pe un om trăirile deo­sebite din timpul unei morți clinice, pentru a-și re­do­bândi credința în Dumnezeu?

– Biserica n-are o poziție specială față de feno­me­nul morții clinice. Noi nu ne amestecăm, n-avem cum. Nici cel mai priceput om de știință n-a putut vreo­dată lămuri acest subiect, altminteri destul de „neștiințific”. Totuși, Biserica știe precis, fără dubii, ce e de făcut, pentru ca să ne salvăm dincolo de moar­te. Trebuie să ne pregătim de o înviere. Și asta de­pinde de trăirea autentică, după măsura fiecă­ruia, a momentelor pe care le trăim. Învățați, așa­dar, să muriți și să înviați în fiecare zi. Gândiți-vă că veți muri chiar azi. Eu am fost la căpătâiul multor mu­ri­bunzi și vă pot spune că toți, dar absolut toți, voiau să mai trăiască măcar o singură zi. Încă o zi.

FORMULA AS

Feriti-va de biorezonanta!

Feriti-va de biorezonanta!

Cea mai mare parte a bolilor au la baza dezechilibre duhovnicesti, sufletesti, spirituale. Sfanta Biserica vindeca permanent prin sfintele taine, prin spovedanie, impartasanie, maslu, mirungere, rugaciune, prin revarsarea Harului Duhului Sfant.Deasemenea, vrajitorii te vindeca de o durere de cap ca apoi sa iti imbolnaveasca tot sufletul. Acum vrajitorii au nume mai moderne, practici care sa fie mai la moda: reiki, spiritism, bioenergie, biorezonanta, iridiologi, vraci si multe altele. Dar toate aceste sunt unele escrocherii , iar altele puteri ale lui satan care vindeca o parte din trup, dar imbolnaveste alta si ingroapa sufletul.

Singurii oameni care au ajuns la desavarsire sunt sfintii, iar pe acestia, nimeni nu ii poate contesta cu nimic, si in zilelele noastre sfintele lor moaste vindeca multime de bolnavi. Nu exista nici un sfant si nici un mare duhovnic care sa urmeze asemenea practici, ci dimpotriva toti le-au combatut in viata lor. Nu exista nici un mare doctor, nici un savant al medicinei naturiste sau clasice care sa recomande aceste practici. Daca le cercetam cu deamanuntul vom observa fiecare ce rau face omului.

Exista o multime de oameni, asa zisi, moderni, care vor sa faca parta din alta generatie, care au descoperit un alt fel, cred ei, mai inteligent de a trai, iar acestia recurg la asemenea practici inselatoare, iar viata lor in mare parte e straina si de medicina si de biserica si de moralitate. O alta multime de oameni sunt cei naivi, care se lasa inselati de povesti, de hartii, si in unele situatii se intoxica sufleteste prin vrajitorii si energii diavolesti. A treia mare catogorie de oameni sunt cei care castiga averi pamantesti de pe urma celorlalte doua si vor sa fie promotorii unei noi generatii de oameni, unei noi specii nascuta in vitro si tratata cu aceste energii si practici, o generatie fara Duhul Sfant , fara Dumnezeu. Aceasta generatie va cere judecata de apoi, care fara indoiala, este foarte aproape. – Pr. Petrica Ginerica

Analiza si comentarii despre biorezonanta:

Dupa ce a sesizat ca are dureri repetate de cap si nu a gasit un raspuns la medicina clasica, Floarea Grosu a apelat la biorezonanta. Pentru o evaluare a platit 70 de lei. A fost însa dezamagita când, la sfârsit, i s-a spus ca are pietre la vezica biliara. “Dar eu nici nu mai am fiere, m-au operat acum câtiva ani.” Tot la sfârsit, a primit un sfat din partea celui care a consultat-o. I s-a recomandat sa fie “mai putin critica cu cei din jur”. Asa este scris pe foaia de evaluare.

Practica este urmatoarea: pacientul este conectat la aparat cu ajutorul unor curele, înfasurate de cap, mâini si picioare, iar aparatul începe sa trimita unde spre corpul uman. În terapie, cam la asta se rezuma totul. La evaluare, medicul vede pe un laptop datele furnizate de aparat

Un fenomen national

În România exista peste 2.000 de astfel de aparate, numite SCIO (Interfata Cuantica de Constiinta), produse de americanul William Nelson. Inventatorul, ajuns acum în Ungaria, obisnuieste sa spuna la conferintele internationale la care este invitat ca a concentrat într-un aparat energia transmisa prin palme de bioterapeuti. Decanul Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii Bucuresti, Alexandru Jipa, spune ca biorezonanta ascunde un miez de adevar stiintific, dar da de înteles ca acesta a fost de mult timp exagerat de practicantii acestei forme de medicina alternativa.

“De regula, principiul fizic este urmatorul. Mai întâi se «scaneaza» corpul uman cu ajutorul undelor electromagnetice joase emise de aparat, care nu afecteaza organismul. Cum într-o baza de date ai o plaja de valori, medicul poate sa-si dea seama ca, la nivelul unui organ sau chiar al unei molecule, viteza undei scade. Asta înseamna o rezistenta, care poate da indicii despre o boala, infectie, tumora etc”. Totusi, remarca profesorul Jipa, de la a depista boala pâna la a promite tratarea ei, “este cale lunga”.

“Vrajitori sunt peste tot”

Medicina clasica nu accepta biorezonanta, cei mai multi dintre doctori considerând-o o “înselatorie ordinara” sau, cel mult, “un mod neortodox de a face medicina”. “Peste tot exista vrajitori”, spune Andree Robert Chefneux, medic-sef al departamentului neuradiologie al Spitalului Clinic de Urgenta “Bagdasar-Arseni”, din Bucuresti. “Este o înselatorie la fel de mare ca una din timpul comunismului, cea cu liniile de forta”, completeaza doctorul Chefneux.

“De tratament nici nu putem vorbi, sunt doar pseudostudii, ansamblate din declaratii ale oamenilor “tratati”, iar despre asa-zisa evaluare corporala, nu cred ca merita sa discutam despre aspecte ca aura fiecaruia, deoarece aici nu mai vorbim de medicina, ci de spiritualitate”, încheie medicul.

În România, “aparatele SCIO au primit aprobare din partea Ministerului Sanatatii înainte de 2007”, spune purtatorul de cuvânt al ministerului, Oana Grigore. “Din 2007, aparatele medicale sunt aprobate sau interzise de Comisia Europeana”, adauga aceasta. În Uniunea Europeana, aparatele SCIO sunt permise, dar o investigatie este în desfasurare.

Exista suspiciuni ca aparatul este prezentat si vândut pentru alte scopuri decât cele mentionate în autorizatia primita din partea UE, care nu permite folosirea pentru diagnostic si tratament. În SUA si Canada, cabinetele de biorezonanta sunt interzise.

SARLATANIE MODERNA

“Aparat folosit de NASA” – minciuna publicitara

Când cauti pe internet cuvântul SCIO îti apar articole ca “minunea americana” sau “aparatul folosit de NASA”, dar si un forum de discutii intitulat “Biorezonanta SCIO e o sarlatanie moderna?”.

Jurnalistul de stiinta Cristian Român, realizator al emisiunii “Cronica Scepticului” de la postul TVRM, a dorit sa afle care este legatura dintre Agentia Spatiala Americana si acest aparat atât de controversat. “Nu era niciuna. Era doar o minciuna pentru a câstiga încrederea oamenilor. Cuvântul NASA vinde bine, chiar si la români”, spune jurnalistul.

Sursa: https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2016/09/19/feriti-va-de-biorezonanta/?fbclid=IwAR2T5irI-bV4Aa4qrgu9NVj2I-xXlC5C1u8x7oNAlRmhyNNSV-j2lQmZo9Q

„Lasati-l sa moara linistit ca nu mai avem ce-i face!”

Lumină pentru candela din suflet

FB_IMG_1559991280562.jpg

Alt copil pe care l-am avut, cu două cancere. În seara când îşi trăgea ultima răsuflare acel copil, au venit toţi doctorii, s-au uitat şi au zis: „Lăsaţi-l să moară liniştit, că nu mai avem ce-i face.” Avea doi ani şi numai şase kilograme, era tot uscat… mirosea de la el, de-acuma, se strica copilul… era într-o stare foarte grea. Şi l-am luat în braţele mele, am început să plâng tare, că mi-era milă şi mila m-a biruit tare mult, pentru că am zis: „Dacă ar fi fost mama…!” – în durerea mare, numai mama poate să-i aline durerea. Fiecare am avut mame sau le mai avem şi ştim că atunci când ne este greu, mama numai dacă se alipeşte cu buzele de fruntea noastră sau ne cuprinde lângă ea, uităm tot. Şi în durerea asta, eu plângeam cu copilul în braţe şi m-am gândit: dacă ar fi mama acuma…

Vezi articolul original 133 de cuvinte mai mult

Adevărul pune capăt avortului. După al nouălea avort, a cerut să vadă ce se extirpase. „E un bebeluș!”, a strigat înnebunită

Cartea lui Abby Johnson, The Walls Are Talking: Former Abortion Clinic Workers Tell Their Stories [Pereții vorbesc: foști lucrători în clinici de avort își spun povestea] înmănunchează mărturii ale unor persoane care au lucrat în unități spitalicești unde se fac avorturi. Istorisirile acestea pleacă de la subiecte variate, fiecare conține amintiri proprii unei persoane asupra unui eveniment care i-a rămas imprimat în memorie. Una din ele, cu titlul „fluturași pe flori”, relatează povestea unei tinere care a făcut nu mai puțin de nouă avorturi.

Autoarea anonimă a acestei istorisiri începe prin a spune că femeile care obișnuiesc să recurgă în mod repetat la această procedură sunt numite de către angajați „fluturași din floare-n floare”. Chiar dacă angajații spitalului îndeobște efectuează avorturi și le promovează, pentru că din asta își iau salariile, unii dintre ei manifestă o atitudine foarte dezaprobatoare față de acești „fluturași”. Iată ce povestește fosta angajată de la clinica de avort:

Când a intrat Angie pe ușă pentru cea de-a noua procedură de avort,  chiar și noi, ale căror salarii sunt plătite din avorturi, am clătinat din cap murmurând: „Chiar așa? Serios?”

Cu toate că era împotriva concepției mele, mi-aș fi dorit de data asta ca Angie să arate un pic de remușcare. Nu voiam să se întâmple asta cu numeroasele femei care veneau să avorteze de două, trei sau chiar patru ori. Dar de nouă ori? Asta, ziceam eu, merita măcar o urmă de regret sau chiar rușine, oricât de demodat ar suna.

Angie însă nu arăta nici  fărâmă de vinovăție sau neliniște când a venit la clinică. La primul avort râsese și de atunci încoace făcuse la fel la toate cele opt. La fel făcea acum, la al nouălea:

Părea să privească vizitele ei la clinica noastră ca pe niște ocazii de a-și juca numărul de comedie improvizat. „Frate, poți să-mi xeroxezi fișa și eu schimb numa datele?”, glumea ea nonșalant. După partea birocratică, Angie a continuat să facă bășcălie cu femeile din sala de așteptare. „Nu e mare lucru”, le asigura ea. „Eu am făcut-o de opt ori până acum și nu am nici un fel de regrete”. Cu toate că, fără să vreau îmi plăcea de Angie, felul ei deșănțat m-a surprins neplăcut.

De-a lungul anilor, oferisem consolare și ținusem de mână o mulțime de femei care se apropiau de acea masă cutremurate. Unele plângeau, încheieturile degetelor li se făceau albe de tare ce mă strângeau de mână. Altele țineau strâns la piept Biblii și murmurau rugăciuni, cerșind iertare, chiar înainte ca medicul să fi început procedura și chiar pe când copilul era încă neatins în pântecele lor. Adesea, femeile se urcau pe masă și rămâneau apoi inerte, fără reacție în timpul operației. Gândurile lor erau la mii de kilometri depărtare. Dar aici era Angie. Angie nu se disculpa niciodată, nu dădea nici o explicație. De câte ori discutam cu ea despre contracepție și încercam să o ajutăm cu o programare pentru a discuta această problemă, ea zâmbea și refuza politicos cu o mișcare de mână.

Angie folosea avortul ca mijloc de contracepție, fără a se obosi să se intereseze de vreo altă metodă. Ar fi putut continua să mai facă cel puțin încă alte nouă avorturi – dar de data aceasta ceva s-a întâmplat.

Fără îndoială, Angie auzise adesea toată pălăvrăgeala pro-avort. I se spusese cu siguranță că avortul îndepărta doar un ghem de celule, o bucată de țesut sau un mic nodul nedezvoltat. Însă după cel de-al nouălea avort a fost curioasă să vadă cum arăta acel „țesut”. A rugat asistenta să i-l arate, iar aceasta s-a conformat. La 13 săptămâni, bebelușul era pe deplin format.

M-am gândit ce să fac cu bucățile. Ar fi fost mai bine să le arunc pe toate grămadă, astfel încât să nu se mai poată recunoaște nimic, sau să le asamblez așa cum făceam de obicei, ca să ne asigurăm că nu lipsește nimic? Nu exista nici un protocol de procedură în privința aceasta, așa că am optat pentru asamblarea bucăților ca să reconstitui trupul.

Reacția lui Angie a fost cu totul alta decât s-ar fi așteptat asistenta:

Mersi”, a spus, cu zâmbetul ei caracteristic încă înghețat pe buze. Când și-a plimbat privirea spre  recipientul în care erau resturile, a tras scurt aer în piept și, pentru prima dată de când venise, Angie a rămas tăcută. Câteva clipe mai târziu, tot trupul i s-a scuturat și pe brațele ei arămii i s-a făcut pielea de găină.

Când a întins mâna să atingă fătul, am încercat să trag vasul înapoi. Mi-a apucat încheietura mâinii și m-a oprit. Amândouă am tăcut pentru o clipă, pe când ea se holba la conținutul vasului. Am făcut un pas înapoi, iar Angie a căzut în genunchi, cu degetele în continuare încleștate pe încheietura mea. Celelalte fete din salonul de reanimare au observat, iar starea mea de disconfort creștea.

Dându-și seama de greșala făcută, asistenta a încercat de mai multe ori să tragă înapoi vasul care conținea membrele însângerate. Dar Angie se ținea strâns de rămășițele copilului ei și nu lăsa asistenta să i le ia din mână. Asistenta mărturisește:

[Angie] a rămas încremenită pe podeaua clinicii. „E un bebeluș,” spunea, la început abia auzit. „Ăsta a fost bebelușul meu”, a continuat. Volumul vocii ei creștea treptat, și un torent de cuvinte a început să-i curgă de pe buze, cuvinte care i-au făcut pe toți din jur să se simtă foarte stânjeniți. „Ce-am făcut? Ce-am făcut?” repeta într-una, izbucnind apoi în suspine sacadate. Câteva din fetele de pe secție au început și ele să plângă. Unele și-au acoperit fața cu brațele sau și-au îngropat fețele în perne.

În cele din urmă, asistentele au reușit să-i smulgă vasul. Angie a devenit isterică. Alte persoane au încercat s-o calmeze.

Câteva colege au venit în fugă spre mine, încercând să ajute la calmarea lui Angie. Însă după câteva minute, devenea tot mai evident că ea nu avea de gând să se calmeze. Nu am putut nici s-o ridicăm de jos. După o scurtă discuție, am hotărât s-o târâm spre baie. Măcar ușa aceea grea ar fi acoperit suspinele atât de zgomotoase, ceea ce ne-ar fi dat un pic de timp până să hotărâm ce era de făcut.

Pe când o târam pe coridor, Angie dădea din mâini și din picioare, iar țipetele ei au atins pragul nebuniei. Cred că am oferit fetelor din salonul de recuperare un spectacol terifiant. În cele din urmă, am reușit s-o aducem până în pragul băii, am târât-o înăuntru și am închis ușa. I-am spus să-și dea cu apă rece pe față.  Chiar înăbușite, țipetele ei continuau să se audă în afară.

Angie a început să implore personalul medical s-o lase să-și ia copilul acasă, așa mort cum era. S-a târguit multă vreme cu asistentele și medicii, încercând să-i facă să cedeze și să-i dea copilul. Ei însă au refuzat. Ea a continuat să suspine și să se văicărească în baie, punând toată clinica pe jar.

Angajații de la registratură au căutat în fișa ei numărul de telefon pe care ea îl indicase pentru a fi apelat în caz de urgență. Au sunat și au dat de prietenul din acea vreme al lui Angie, pe care l-au invitat să vină la clinică. I-au trebuit și lui  45 de minute ca s-o convingă să iasă din baie. Au părăsit amândoi clinica în lacrimi.

Angie nu a mai revenit niciodată la clinica de avorturi.  Autoarea mărturiei nu știe ce s-a mai întâmplat cu ea. Viitorul ei, după ce înțelesese câtă răspundere purta pentru cei nouă copii, probabil că a fost o agonie. Pot doar spera că a găsit cumva vindecare.

De la acel caz, clinica de avorturi a introdus o regulă strictă care interzicea să li se arate femeilor bebelușii lor avortați. O altă scenă asemănătoare ar fi afectat deciziile femeilor pentru intervenții, reducând astfel profitul clinicii. Mai multe femei ar fi aflat despre dezvoltarea fătului și așa numărul de avorturi ar fi scăzut. Pentru ca lucrurile să se desfășoare normal, cursiv și profitabil, clinica a interzis cu desăvârșire ca vreo femeie să poată vedea rezultatul avortului ei.

După acest incident, angajata clinicii care i-a arătat lui Angie bebelușul avortat a renunțat să mai facă avorturi. Ea nu dă explicații, însă fără îndoială că povestea lui Angie și a agoniei ei a influențat decizia luată.

Câte femei nu intră în clinica de avort fără să aibă habar despre stadiile de dezvoltare ale fătului? Câte femei cu avorturi repetate la activ nu au idee de faptul că bebelușii le-au fost smulși membru cu membru și apoi aruncați la gunoi, sau vânduți pentru organe? Toți angajații clinicii de avort au descoperit în acea zi că adevărul este dușmanul suprem al avortului. Lor li s-a reamintit că este absolut vital să păstreze faptele departe de ochii femeilor vulnerabile în acele momente, dacă doreau să continue cu această procedură aducătoare de profit. Era singurul mod în care ar fi putut câștiga bani de pe urma lor.

Sursa: Abby Johnson The Walls Are Taking: Former Abortion Clinic Workers Tell Their Stories (San Francisco, CA: Ignatius Press, 2016) 71-77
Traducerea: Monica Stinghe

Articol preluat de pe stiripentruviata.ro

Cum ajungem sa ne inchinam la idoli fara sa ne dam seama?

De cativa ani la noi in tara se perinda tot felul de „maestri”, care au vazut ca exista “piata” pentru invataturile lor in randul crestinilor naivi. De pilda, Maestrul Tanpai Rinpoche, prezent chiar si zilele acestea in Romania, unde revine in fiecare an, pentru a acorda învățături intensive “despre înțelepciunea supremă a iluminării a Mahamudrei pentru purificarea, transformarea și eliberarea supremă a tuturor ființelor simțitoare”.

Ce legatura are asta cu crestinismul? Acesti “invatatori” nu fac altceva decat sa familiarizeze romanii cu paganismul, cu incantatiile lor, cu intreg repertoriul lor de inchinatori la draci . Master Tanpai care face turul oraselor tarii si imparte “binecuvantari” naivilor veniti pentru “crestere spirituala” are in repertoriu o ceremonie a focului, de exemplu, care mie imi pare ca seamana cu inchinarea la idoli, de care se face referire aici, in viata Sfantului mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava,praznuit pe 2 iunie, numai ca Sfantul a preferat sa fie torturat de catre pagani decat sa se inchine la idoli. Noi ii primim cu flori la aeroport si le aducem ofrande la ceremoniile de “iluminare”.

“Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.
Sfantul Ioan isi castiga existenta facand negot impreuna cu tatal sau. Vindeau icoane, smirna, matasuri de provenienta bizantina si cumparau grau, vite, miere sau diverse roade ale pamantului.

Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.

Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: „Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.”

CRESTINII IN FATA “NOII ERE” (“NEW AGE”)

“Scopul lor nu este sa goleasca bisericile, ci sa le umple cu oameni care au cugetarea pervertita”

CE INSEAMNA SI CE URMARESTE MISCAREA NEW AGE?

Varianta revizuita a articolului „Adevarul despre noua Era”, publicat in periodicul „Parakatathiki” (Comoara), nr. 15, noiembrie-decembrie, 2000.

“In ultimii ani, din ce in ce mai mult auzim vorbindu-se despre Noua Era, despre Globalizaresi despre Noua Ordine a Lucrurilor. Termenul Noua Era este folosit in sens mai larg si in politica.

Desigur, este adevarat ca prin prabusirea comunismului s-a creat o noua situatie pe plan mondial. Bipolaritatea a incetat sa mai existe. Pentru supraputerea mondiala care a ramas, S.U.A., nu mai exista adversar de temut.

Totodata, explozia informaticii, comunicatiilor, industriei si tehnologiei contribuie si ele la desfiintarea granitelor.

Asa-numita Noua Era exploateaza aceasta conjunctura internationala, la a carei formare ea insasi a contribuit si inca mai contribuie, pentru a-si promova mesajele si scopurile proprii.

Astfel, vedem folosindu-se din ce in ce mai mult curcubeul, piramida, numarul 666, stema in cinci colturi, simboluri preferate de Houa Era.

Termenul Noua Era nu este neutru si nici „nevinovat”, ci cuprinde in el un sens foarte bine definit, care are legatura directa cu religiile orientale si cu ocultismul.

Intram, asadar, intr-o epoca de aur, de fericire mondiala, asa cum sustine Noua Era, sau ni se ascunde ceva?

Radacinile Noii Ere in astrologie  si ocultism

Noua Era se fondeaza pe o cugetare veche care este intalnita la religiile necrestine. Este vorba despre o conceptie a astrologiei care spune ca la fiecare 2000 de ani omenirea intra intr-o noua era. Adeptii Noii Ere ne spun ca epoca anterioara a fost cea a Pestilor, a Crestinismului. Acum intram, spun ei, intr-o Noua Era, Era Varsatorului, o „epoca de aur” pentru omenire, iar Crestinismul va fi marginalizat. Vor veni noi adevaruri pe care le va aduce noul mesia, hristosul Noii Ere. Sfanta Scriptura insa ne previne ca el care va veni dupa Domnul nostru Iisus Hristos cu pretentia de a fi adorat ca Hristos va fi hristosul mincinos, adica antihrist.

Chiar si numai aceste elemente sunt de ajuns pentru a intelege cineva ca Noua Era este potrivnica si incompatibila cu Credinta noastra Ortodoxa.

Ce este Noua Era?

Noua era este o retea de organizatii  eretice intinsa in toata lumea. In ea sunt cuprinse organizatii hinduiste, budiste, guruiste, neognostice, animiste, gandirea pozitiva, masoneria, teosofia, neoidolatria, neosatanismul, vrajitoria, astrologia, hipnnotismul, spiritismul, sufismul, terapiile alternative, artele martiale ale Orientului, etc.

Samburele tare al Noii Ere il constituie grupari cu caracter totalitarist care isi ascund scopurile lor reale si actioneaza in spatele unei masti inselatoare. Toate aceste organizatii sunt unite de scopuri comune si de o conceptie comuna despre Dumnezeu, om si lume, pe care au luat-o de la religiile orientale si de la ocultism.

Ce crede Noua Era?

Elementele de baza ale invataturiiNoii   Ere sunt credinta intr-un dumnezeu impersonal, in „legea” karmei si a reincarnarilor si in posibilitatea evolutiei omului la starea de dumnezeu dupa fire, numai prin propriile sale puteri si cu ajutorul meditatiei. Pozitia centrala in invatatura Noii Ere o detine monismul panteist absolut. (Principiul Unul este totul al Teosofiei – modelul holist). Adeptii Noii Ere spun ca nu exista deosebire intre bine si rau, ca noi oamenii avem puteri ascunse inlauntrul nostru si ca Pamantul este insufletit. Toate acestea constituie influente ale religiilor orientale (budism, hinduism) exercitate prin intermediul masoneriei si teosofiei.

Mesajul Noii Ere se rezuma la adorarea sinelui, la autoindumnezeirea omului, adica la marea minciuna luciferica care spune ca omul ar fi din fire Dumnezeu si nu mai are nevoie de Dumnezeu ca sa-l mantuiasca. Aici trebuie sa accentuam ca Noua Era, precum si religiile orientale, nu-l considera pe om persoana, adica o fiinta libera, de o valoare unica, ci, dimpotriva, uraste si lupta impotriva persoanei.

Mesajele Noii Ere si mai ales tripticul: sex, violenta si familiarizarea cu vrajitoria si elementul demonic, sunt canalizate in special prin mass-media, muzica (indeosebi cea rock), arte martiale, terapii alternative, „jocuri” pentru copii, etc.

Noua Era cultiva confuzia folosind termeni cum ar fi: Hristos, rugaciune, dragoste, libertate, pacat, dar cu alt sens si de multe ori chiar unul contrar celui pe care il dam noi crestinii acestor cuvinte.

De pilda, Hristos pentru ei nu este Dumnezeu si Mantuitor, ci unul din marii „initiati” din istoria omenirii, alaturi de Pitagora si BudaHristos, spun ei, este fiecare om; este o stare inlauntrul omului.

Alt exemplu: Pacatul, potrivit conceptiei Noii Ere, este nereusita omului de a ajunge la constientizarea faptului ca el insusi este dumnezeu din fire.

De asemenea, ei spun ca antihrist este oricine impiedica evolutia omenirii spre Noua Era. In cele din urma antihristul… suntem noi, crestinii(!).

Scopurile Noii Ere

Cei care conduc miscarea Noua Era au  doua scopuri de baza:

1. Instaurarea unei noi ordini a lucrurilor pe plan politico-economic, care sa duca la impunerea unui guvern mondialcondus de un dicta­tor, mult-asteptatul „mesia” al Noii Ere.

2. Deoarece coalitia politico-economica a statelor lumii se prevede a fi instabila, se urmareste o coalitie si pe plan religios si cultural, adica instaurarea unei Noi Ordini pe plan religios.Prin urmare se cauta crearea unei noi religii mondiale sau o panreligie, care va rezulta din unirea tuturor religiilor cunoscute. De altfel, Noua Era sustine ca toate religiile sunt cai care duc la Adevar.

Principiul acestei panreligii este: Crede orice vrei, numai sa nu fii intolerant. Adica, sa nu crezi ca numai credinta ta este dreapta. Aceasta se numeste plura­lism dogmatic (toate religiile sunt cai la fel de drepte care conduc la acelasi sfarsit). De aceea si vedem cum „imping de la spate” toate religiile sa dialogheze intre ele pentru a gasi elementele care le „unesc”. (sincretism intercrestin si interreligios). Aceasta insa (ca adica toate religiile sunt la fel) in realitate ei nu o cred, ci o spun din motive diplomatice, pentru a aparea deschisi fata de toti si pentru a-i atrage. In sinea lor cred despre ei insisi ca se afla pe un nivel evolutiv mai inalt, ca unii ce sunt oamenii Noii Ere, in timp ce noi, crestinii, ne aflam pe unul inferior. Asadar nu suntem egali. Noi, ortodocsii care sustinem ca numai credinta noastra este adevarata si il mantuieste pe om, suntem considerati „alipiti de vechea era”. Sun­tem acuzati de fanatism, intoleranta religioasa, rasism, fundamentalism s.a.m.d.

Din cele de mai sus poate intelege cineva foarte usor ca cele doua scopuri sunt demonice, de vreme ce se urmareste impunerea lor cu sila si nu numai fara Hristos, ci si impotriva Lui, asa cum vom vedea in cele de mai jos. Domnul nostru Iisus Hristos spune categoric: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Prin  urmare nu exista mai multe adevaruri, nici mai multe cai care duc la Adevar, ci una singura: Hristos si Biserica Sa Ortodoxa.

Din cele pe care le-am spus mai sus reiese limpede caracterul anticrestin al Noii Ere, care are drept scop stapanirea intregii lumi. De altfel, acesta este si scopul de baza al asa numitelor societati secrete, ca de pilda masoneria, teosofia, iluminatii si „cluburile”, cum ar fi Comisia Tripartita si Clubul Bilderberg. Acest scop, adica supunerea intregii lumi, este visul sionistilor. Sionistii evrei il asteapta inca pe mesia, ca pe acela care le va asigura stapanirea politico-economica asupra intregii lumi.

Pentru ca scopurile de mai sus sa fie atinse, arhitectii Noii Ere considera ca va trebui sa fie impus un sistem de control total in economia mondiala, in comert si in alimentatie. Tocmai aceasta urmareste mult-discutata Globalizare, si nu maximalizarea bunastarii, asa cum se lauda propagandistii ei. Totusi unii dintre cei care le coordoneaza pe toate spre globali­zare sunt dezarmant de sinceri. Astfel, David Rotkopf, directorul Societatii de Management Politic a cunoscutului Henry Kissinger, a declarat cu mai multi ani in urma ca globalizarea nu este altceva decat impunerea modelului american. De aceea a evitat folosirea termenului globalizare, preferand termenul imperia­lism cultural.

Pentru ca lumea sa fie controlata in totalitate, se planuieste desfiintarea banilor si inlocuirea lor cu cartele de credit. Iar pentru a controla si a inabusi impotrivirile care sunt asteptate, este pregatit un regim mondial de control politienesc, prin intermediul buletinelor electronice si a indosarierii electronice. Aici sunt incluse si Acordul Schengen si Legea 2472/97 pentru asa-zisa protejare a datelor cu caracter perso­nal. Se ingradeste – in vederea desfiintarii desavarsite – viata si libertatea personala.Scenarii de cosmar ale unei societati de oameni-robot controlati din exterior, asa cum o descrie Orwell in faimoasa lui carte 1984, constituie nazuinta permanenta a Noii Ordini Mondiale. Toate sub controlul si indrumarea Fratelui mai Mare (Big Brother).

Tactica Noii Ere

1. Noua Era, pentru a putea stapani pe plan politico-economic, foloseste doua moduri:

a) Pe de o parte, actioneaza ca un tavalug care niveleaza limbi, civilizatii, traditii nationale, promovand americanizarea natiunilor prin adoptarea de catre acestea a subproduselor modului de viata american, adica promoveaza supunerea tuturor natiunilor, punand capat in fapt independentei nationale si suveranitatii populare. Deja guvernele statelor nu mai detin con­trol deplin asupra politicii economice, ci sunt obligate sa se conformeze dispozitiilor unor centre internationale.

Pe plan politic sunt subminate multe dintre institutiile democratice, slabindu-li-se astfel puterea, autoritatea si eficienta.

b) Pe de alta parte, Noua Era cultiva si agraveaza confruntarile interetnice. Aplica cunoscuta lozinca: Imparte si stapanesteDrepturile nationale si religioase ale unor „minoritati”, adevarate sau cel mai adesea plasmuite, sunt parghia folosita pentru rasturnarea randuielii vechi si instaurarea Noii Ordini Mondiale. Una din noile norme ale NATO prevede ca suveranitatea unei natiuni poate fi violata (de catre NATO) oriunde pe pamant considera el ca se incalca drepturile minoritatilor.

Mai ales impotriva noastra, a grecilor, care avem o stransa unitate nationala, religioasa si lingvistica, centrele intunericului raspandesc in mod orchestrat marea minciuna care spune ca noi, grecii, asuprim aici, in tara noastra, minoritatile nationale si religioase. In acelasi timp se urmareste transformarea Greciei intr-o tara multietnica, cu mai multe limbi si religii oficiale. Scopul acestei minciuni este vadit, si anume acela de a prezenta Grecia ca pe o tara locuita de o multime de minoritati, pentru ca in acest fel sa fie taiate din radacina cele care ne tin: elenismul si Ortodoxia. Pentru implinirea scopurilor Noii Ordini a lucrurilor se scriu din nou chiar si cartile istorice si mai ales manualele scolare.

2. Noua Era, pentru a stapani pe plan religios si a instaura panreligia ei demonica, sustine ca toate religiile ar fi la fel si urmareste sa perverteasca, adica sa cucereasca din interior tot spatiul Bisericii Ortodoxe, de vreme ce celelalte „biserici” sau religii sunt impli­cate, mai mult sau mai putin, in jocul Noii Ere, avand in frunte pe Papa, asa-numitul conducator spiritual al planetei.

New age-isii cultivand confuzia – ratacind pe altii sirataciti fiind ei insisi – de obicei se dau drept crestini. Totodata, incep sa defaime putin cate putin Sfanta Scriptura. Scopul lor nu este sa goleasca bisericile, ci sa le umple cu oameni care au cugetarea pervertita.

In paralel, sunt promovate prin campaniile publicitare acele modele care tind sa-l transforme pe om intr-o fiinta ale carei preocupari sa se limiteze, asa cum s-a spus, la televizor si frigider. In felul acesta va fi controlat si dirijat.

Concluzii

Noua Era nu este deloc noua. Este vechea minciuna luciferica, potrivit careia omul este din firea sa dumnezeu. Este vechea nazuinta de stapanire mondiala a puterilor intuneri­cului, a societatilor secrete, Noua Era nu constituie o cautare spontana, izvorata din launtrul oamenilor si al societatilor. Este conceputa si impusa din exterior si de sus. Si – cel mai grav – se cauta a fi impusa fara Hristos si impotriva lui Hristos. Globalizarea contemporana este mincinoasa si de lepadat tocmai din acest motiv.

Pozitia crestinilor

Tuturor acestor planuri intunecate si primejdioase de impunere a unei noi ordini mondiale si a unei globalizari fara Hristos si impotriva lui Hristos, noi crestinii, trebuie sa le opunem Lumina si Adevarul lui Hristos. Trebuie sa le opunem adevarata globalitate, universalitate si ecumenicitate: cea a Bisericii. Tre­buie sa le opunem adevarata globalizare: cea divino-umana (teandrica), ce se realizeaza in Trupul lui Hristos, in Biserica. Promisiunii mincinoase si luciferice a autoindumnezeirii trebuie sa-i opunem adeva­rata indumnezeire, cea dupa har, la care suntem chemati de Domnul nostru Iisus Hristos intru impartasire de dragoste cu El si de ascultare de atotsfanta Lui voie.

Toate aceste prefaceri radicale care sunt pregatite sistematic si nu intamplator au loc in jurul nostru trebuie privite de catre noi cu nelinistea cea buna, dupa cum sublinia si fericitul Staret Paisie Aghioritul. Si sa nu ne culcam pe o ureche, de vreme ce si oamenii lumesti incep sa se trezeasca si sa isi dea seama ce inseamna in realitate Globalizarea, cel putin in plan politico-economic.

Nelinistea cea buna trebuie sa se manifeste ca trezvie duhovniceasca, ca intensificare a nevointei duhovnicesti, a rugaciunii si a pocaintei, dar si ca interventie nemijlocita acolo unde si atunci cand este nevoie, la chemarea Bisericii. Asa vom putea sa-i ajutam si pe oamenii care din nestiinta au fost prinsi in cursa marii minciuni a Noii Ere.

Lucrul de care avem trebuinta cel mai mult in ziua de astazi este rezistenta duhovniceasca la provocarea Noii Ere. Vom reusi lucrul acesta daca vom dezvolta anticorpi duhovnicesti: daca vom cunoaste, vom iubi si vom trai Traditia noastra ortodoxa. Aceasta traditie are ca element definitoriu persoana in libertatea, unicitatea si alteritatea ei, ca valoare absoluta si care nu poate fi scoasa la mezat; persoana, nu ca existenta individuala, ci ca impartasire si legatura. Fiecare manastire si fiecare parohie este chemata sa fie centru al unei astfel de rezistente.

Si sa nu uitam ca cei care planuiesc globalizari fara Hristos si impotriva lui Hristos, adica si impotriva oamenilor, vand pielea ursului din padure, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos este singurul Domn adevarat al istoriei si al Universului”.

(Monahul Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane – o adevarată amenintare, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2006)

Articol preluat de pe cuvantul-ortodox.ro

Despre pericolul practicilor ezoterice

O explicaţie ortodoxă a teoriilor „energiilor” folosite tot mai mult de către practicanţii ezoterismului (yoga, prananadi, reiki, radiestezie, bioenergie etc.). Interviu realizat de ASTRADROM – Bucureşti iulie 2013 –

Interviu cu teologul Marian Maricaru despre energiile create şi necreate

Vaccinurile: Prevenţie sau boală?

Vaccinurile: Preventie sau boala?

Editura: Christiana
Prin intermediul cărţii „Vaccinurile: Prevenţie Sau Boală?”, autoarea, Dr. Christa Todea – Gross, doreşte să trezească interesul oamenilor, al părinţilor şi mai ales al medicilor, pentru acest subiect, pentru un studiu mai aprofundat al sistemului imun şi al efectului devastator al vaccinurilor asupra acestuia. Cartea „Vaccinurile: prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrică” încearcă să răspundă la întrebarea: Vaccinurile sunt bune sau rele?

De peste 100 de ani, numeroase studii medicale şi experienţa practică demonstrează că vaccinurile din copilărie reprezintă un atac grav asupra imunităţii imature a copilului, provocând numeroase boli cronice grave, nevindecabile, urmate uneori de deces. Autoarea speră că părinţii vor avea mai mult curaj de acum încolo, să lupte pentru drepturile lor şi ale copiilor lor, ca astfel, prin renunţarea la vaccinuri, să-i crească sănătoşi, fără să-i expună la cele mai grave boli cronice.  „Vaccinurile: prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrică ” cuprinde următoarele capitole:
Cap. 1 – Sistemul imun sănătos și dezechilibrul provocat de vaccinuri
Cap. 2 – Cum au dispărut epidemiile în lume. Apariția primelor vaccinuri: prevenție sau experiment?
Cap. 3 – Reacții adverse, boli și complicații postvaccinale
Cap. 4 – Vaccinuri vechi și noi. Bolile pe care nu le previn
Cap. 5 – Ce soluţii avem?
Anexă – Cum se poate refuza vaccinarea copiilor

 „Vaccinurile: Prevenţie Sau Boală?” de Dr. Christa Todea-Gross de la Editura Christiana este o carte foarte aşteptată, o carte foarte documentată, unică, revoluţionară, şocantă şi foarte curajoasă.Descrierea cărţii ,,Vaccinurile: Prevenţie sau boală?” de Dr. Christa Todea-Gross a fost făcută de Librăria Ortodoxia.

Informaţie preluată de aici